VIDEO-Un tanar de doar 25 de ani din Olt a murit inecat dupa ce s-a dus la scaldat

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Găneasa, a fost găsit mort, sâmbătă, într-un lac din localitate. Potrivit unor surse, acesta s-ar fi sinucis.

Pentru căutarea bărbatului au intervenit scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, cu sprijinul unui scafandru din cadrul ISU Teleorman.

La locul evenimentului au acționat o autospecială pentru scafandri, o autospecială pentru primă intervenție cu peridoc și barcă cu motor, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

Scafandrii au găsit victima la aproximativ 15 metri pe mal, adâncimea apei fiind de aproximativ cinci metri.

Bărbatul a fost adus la mal, în stop cardio-respirator, fiind preluate de echipajele medicale și începute imediat manevrele de resuscitare.

„Din păcate, bărbatul, în vârstă de 25 de ani, din comuna Găneasa, a fost declarat decedat de echipajul SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.