Ce interlopi? Ce accidente mortale? Politistii olteni au gasit marea problema a judetului: biciclistii amarati!

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfăşurat pe drumurile publice din județ, în această dimineață, acţiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliști. Oamenii legii s-au văzut nevoiți să aplice zeci de amenzi.

La nivelul județului Olt, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere este abaterea săvârșită de către bicicliști.

În cadrul activităților, pentru abaterile săvârșite de către bicicliști, polițiștii rutieri au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, a precizat purtătoruldecuvântal Poliției Olt, Cosmin Lupu.

De asemenea, polițiștii le-au explicat bicicliștilor principalele cauze generatoare de accidente rutiere și le-au expus acestora consecințele negative ale nerespectării regulilor de circulație, în vederea conștientizării riscurilor la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu le respectă.

Totodată, polițiștii le-au reamintit bicicliștilor câteva reguli de circulație :

– Bicicliștilor le este interzis să circule fără a ține cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, ori fără a menține contactul ambelor roți cu solul;
– De asemenea, este interzisă circulația cu bicicleta atunci când conducătorul acesteia se află sub influența băuturilor alcoolice;
– Transportul unei alte personae pe bicicletă este interzis, cu excepţia situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special, sau dacă are montat un dispozitiv omologat.