Criza de sange in Oltenia: Spitalul din Slatina face apel pentru donare de sânge

Echipa managerială și corpul medical al Spitalului Județean de Urgență Slatina fac un apel către toți cei care doresc să vină în ajutorul pacienților care au nevoie de transfuzii sanguine.

În acest scop, cei interesați sunt rugați să se prezinte la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina din strada Ecaterina Teodoroiu, nr.28, de luni până vineri, între orele 8,00-12,00.

Potrivit unui comunicat de presă, în ultima lună, Spitalul Județean de Urgență Slatina s-a confruntat cu o nevoie acută de sânge, numeroși pacienți internați în secțiile oncologie, ortopedie, terapie intensivă etc., necesitând transfuzii sanguine.

„Lipsa de sânge este unul dintre obstacolele pe care pacienții oncologici, hematologici și cei propuși pentru intervenții chirurgicale majore, în special ortopedice, le întâmpină, atunci când trebuie sa continue tratamentul specific. De multe ori, managementul terapeutic al pacientului este temporizat datorită valorilor modificate ale analizelor sanguine, astfel că, nu de puține ori, un pacient are nevoie de transfuzie de sânge, pentru a putea iniția sau continua tratamentul de specialitate”, se arată în comunicatul citat.