Morții nu contează pentru PSD! Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, întrebat dacă Doldurea va mai fi susținut să candideze: Facem sondaje și vedem!

Preşedintele organizaţiei PSD Olt, Marius Oprescu, a fost întrebat, luni, de presă dacă primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, va mai fi desemnat candidat al partidului pentru nou un mandat în cadrul alegerilor de anul viitor, el răspunzând că în prezent este prea devreme pentru această decizie, care va fi luată în baza unor sondaje de opinie care se vor face.

„E devreme să stabilim candidaţii pentru anul viitor. Aşa cum ştiţi, Partidul Social Democrat face sondaje şi în baza lor îşi desemnează candidaţii, chiar dacă sunt primari în funcţie. Nu este nimeni bătut în cuie, cum nici noi nu suntem bătuţi în cuie, atâta timp cât avem sprijinul organizaţiei şi sprijinul cetăţenilor, bineînţeles că suntem susţinuţi în continuare. Vom vedea ce va fi la momentul respectiv”, a afirmat Marius Oprescu, răspunzând unei întrebări referitoare la desemnarea candidatului la funcţia de primar al municipiului Caracal.

Preşedintele PSD Olt a subliniat că partidul nu are vreun amestec în afacerile familiei primarului Doldurea.

„E foarte amintit partidul, bineînţeles, ca de fiecare dată în România, s-a încercat de o anumită parte a presei să se urce pe o tragedie, pentru că acolo a avut loc o tragedie, să se suie pe ea şi să o transforme într-o chestiune politică. Nu are Partidul Social Democrat niciun amestec în niciun fel de de afacere a familiei domnului primar Doldurea”, a mai afirmat Marius Oprescu.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat, sâmbătă, că i-a spus primarului de la Caracal, Ion Doldurea, să se autosuspende din Partidul Social Democrat, în contextul în care firma fiului acestuia deţine staţia GPL de la Crevedia, unde au avut loc exploziile în urma cărora au murit doi oameni şi au fost zeci de răniţi.

„Primarul de la Caracal, eu l-am rugat să candideze pentru PSD, pentru că am avut doi primari care nu şi-au făcut treaba în cele două mandate anterioare şi l-am rugat să candideze. Nu cred că am o legătură politică cu primarul de la Caracal. În rest, pe Doldurea sau pe copiii lui, nu cunosc pe niciunul”, a arătat Stănescu.

De asemenea, Stănescu a spus că nu a vorbit niciodată cu fiul primarului, Ionuţ Doldurea.

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, a anunţat săptămâna trecută că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută.