O tânără șoferiță drogată a lovit 6 mașini în Slatina

Polițiștii au depistat doi șoferi, în Slatina și Oradea, care s-au urcat drogați la volan, după accidentul din stațiunea 2 Mai unde doi tineri au fost uciși de șoferul de 19 ani care circula sub influența a trei substanțe halucinogene.

O tânără de 26 de ani, aflată sub influenţa alcoolului şi a trei substanţe interzise, a lovit miercuri seară şase maşini parcate pe o stradă din Slatina, conform news.ro.

„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeaşi localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat şase autoturisme parcate. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omeneşti, fiind produse doar pagube materiale. Întrucât tânăra prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât şi cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa a trei substanţe psihoactive, respectiv T1C MDMA, T2C MTD şi T3C KET”, a transmis joi IPJ Olt.

Poliţiştii au deschis pe numele tinerei un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe.