Ca in Evul Mediu: 40 de școli și grădinițe din Dolj au toaleta în curte!

Peste numai câteva zile, şcolile şi grădiniţele se vor redeschide, pentru a se relua cursurile, faţă în faţă.
Conform datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, 174 clădiri au fost puse pe lista celor care necesită autorizație de securitate la incendiu, dintre care 120 au și obținut-o.
54 de unități nu au îndeplinit criteriile de securitate la incendiu, care se impun după intervenții la construcția clădirii sau după investiții de schimbare a destinației spațiului.
În schimb, în ceea ce priveşte condiţiile minime de igienă, statisticile arată că, în Dolj, 130 de unități școlare, cu statutul de structuri ale unităților școlare cu personalitate juridică, nu dețin autorizație sanitară de funcționare.
Conform datelor pe care le deţine Inspectoratul Şcolar Judeţean, mai sunt încă 39 de şcoli şi grădiniţe care au, în continuare, toaleta în curte.