Carnagiu in Olt: Patru morti dupa un teribil accident

Autorităţile din Olt intervin, marţi seară, cu mai multe echipaje, la un accident rutier produs pe Drumul European 574, în zona localităţii Jitaru. Au fost implicate şapte persoane, iar primele date arată că patru dintre acestea au murit.

”Accident rutier pe Drumul European 574, în zona localităţii Jitaru, din primele datele sunt implicate două autoturisme, în care se aflau şapte persoane. Posibil patru persoane decedate”, a transmis, marţi seară, ISU Olt.

Toate victimele sunt adulţi

Sursa citată a precizat că toate victimele sunt adulţi.

ISU Olt a precizat că la faţa locului acţionează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare şi două autospeciale pentru primă intervenţie şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Olt.

La rândul lor, poliţiştii au precizat că au demarat cercetările, iar traficul în zonă este complet blocat.