Cine este noul sef al IPJ Olt si ce-l recomanda?

29

Comisarul şef Ionuţ Ilinca este noul comandant al IPJ Olt, începând cu data de astăzi, în timp ce comisarul şef Mihai Mihalache, care a condus inspectoratul până acum, a preluat funcţia de adjunct.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, Ionuţ Ilinca a fost împuternicit să îndeplinească funcţia de inspector şef al inspectoratului pentru o perioadă de trei luni.

Sursa citată a mai precizat că şi mandatul celuilalt adjunct, comisarul şef Cristi Rădoi, a fost prelungit tot pentru o perioadă de trei luni.

„Începând cu data de 16 iunie a.c., domnul Comisar șef de poliție ILINCA NICOLAE-IONUŢ este împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de Şef al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Împuternicirea este făcută pe o perioadă de trei luni.

Tot din data de 16 iunie , domnul Comisar șef de poliție MIHALACHE ION-MIHAI, este împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de Adjunct al Şefului  Inspectoratului, pe o perioadă de trei luni.

De asemenea, domnului Comisar șef de poliție RĂDOI IONICĂ CRISTINEL  i-a fost prelungită împuternicirea pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de Adjunct al Şefului  Inspectoratului, pe o perioadă de trei luni”, se arată în comunicatul citat.

Sursa: Realitatea de Olt