Craiova: Soţ şi soţie decedaţi după ce s-au intoxicat cu spray împotriva insectelor

Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, marţi, de către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, că cele două persoane au ajuns la unitatea de primiri urgenţe a spitalului, cu diagnosticul intoxicaţie, informează Agerpres.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie a.c., cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor, simţindu-se rău peste noapte, iar în dimineaţa de 25 iulie a.c., dat fiind faptul că starea acestora s-a agravat, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie a.c., din nefericire, cei doi au decedat”, informează IPJ Dolj.

Purtătorul de cuvânt al SJU Craiova, dr.Cristina Geormăneanu, a declarat că cei doi au ajuns în UPU cu stare generală foarte gravă, cu alterarea stării de conştienţă, instabili respirator şi hemodinamic, la care s-a suspicionat intoxicaţie cu substanţă necunoscută, cel mai probabil un insecticid.

„S-au efectuat investigaţii de urgenţă, au primit îngrijiri şi tratament complex de terapie intensivă de urgenţă. Cu toate acestea, evoluţia a fost una nefavorabilă. Pacientul a intrat in stop cardio-respirator în UPU, unde s-au iniţiat rapid şi s-au efectuat manevre de resuscitare cardio-pulmonară şi cerebrală. Din păcate, pacientul nu a răspuns acestor manevre, decedând în UPU. În evoluţie, a intrat in stop cardio-respirator şi pacienta, care a fost resuscitată în urgenta şi în ATI pentru clinica Medicală. În ciuda eforturilor depuse de medici pentru a o salva, aceasta a intrat din nou în stop cardio-respirator, iar de data aceasta nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare cardio-pulmonara şi cerebrală efectuate rapid, decedând în cursul zilei de ieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.