Focare scapate de sub control in Olt si presedinte CJ, Marius Oprescu, habar n-are: ”Decizia nu este la noi”

In judetul Olt numarul cazurilor de coronavirus care au explodat arata ca focarele sunt scapate de sub control. In loc sa iasa in fata si sa faca ceva pentru oamenii bolnavi, presedintele Consiliului Judetean, Marius Oprescu, ridica din umeri si spune ca el nu stie ce poate face, ca decizia nu-i apartine.

Libertatea a scos la iveală noi detalii în cazul focarului de infecție de la Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci, județul Olt, unde în jur de 40 de persoane au fost confirmate cu Sars-CoV-2. Familiile celor internați spun că nu au fost respectate regulile de prevenție în spital și că nici nu pot să-i externeze pe aceștia, chiar dacă riscă să fie infectați. Între timp, managerul spitalului și DSP Olt își pasează reciproc responsabilitatea deciziei de a externa pacienții.

Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci este în carantină de marțea trecută, după ce zeci de persoane, atât angajați, cât și beneficiari, au fost confirmați cu noul coronavirus. „La momentul de față sunt 17 angajați asimtomatici toți, alte trei teste incerte la angajați, restul până la 161 negativi, iar la pacienți sunt 23 de pacienți confirmați, din care am avut una cu cormobidități grave care a mers la Slatina”, a declarat pentru Libertatea Sorin Brătoi, managerul spitalului.

Primul caz confirmat oficial a fost la o pacientă în vârstă de 73 de ani. În data de 31 iulie ea a fost trimisă la spital cu febră și insuficiență respiratorie, iar pe 1 august a aflat că este infectată cu Covid-19. Atunci spitalul a luat decizia ca toți pacienții care au intrat în contact cu ea să fie izolați într-un pavilion separat. Tot pe 1 august, conducerea spitalului a informat și DSP.

Familiile acuză că deși spitalul a fost carantinat de marți, pacienții au ieșit afară în curte și au stat unii în alții. „Tatăl meu stă în salon cu 3 persoane. Pacienții sunt toți afară, ca sardinele, joacă table, joacă șah și pacienții nu au măști. Zilele trecute, cadrele medicale nu aveau vizieră și mască. Mi s-a spus că se poate infecta într-o săptămână”, a mai spus femeia. Managerul spitalului, Sorin Brătoi, contrazice această variantă și susține că a luat toate măsurile de izolare a celor infectați. „Am restricționat accesul și în curte pe zone teritoriale pentru că am pacienți testați, toți sunt negativi și sunt izolați în pavilioane. Și am un pavilion întreg și o aripă în care sunt izolați pozitivi și contacții. Pacienții de când au început să facă febră i-am izolat și am cerut testarea lor”, a mai punctat managerul.

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, cel care are în administrare unitatea medicală.

„Decizia nu mai este la noi, aparține DSP-ului. (…) Spitalul aparține administrativ de Consiliul Județean Olt, eu sunt coordonatorul principal de credite, noi ne ocupăm de investiți. Nu decidem noi cine se externează și cine nu. Marius Oprescu, președinte CJ Olt.

Cei doi sunt contraziși însă de directorul DSP Olt, Elena Ioniță, care susține că decizia de externare ține de medicul curant. „Dacă medicul specialist, psihiatru recomandă că pacientul respectiv poate să-și urmeze tratamentul acasă și poate să aibă cineva în grijă, eu o să dau o decizie. Pentru că așa este legea 136 așa spune, dacă infecționistul recomandă că pacientul să se ducă acasă, supravegheat de un aparținător, eu dau decizia de carantinare la domiciliu. Răspunderea este a medicilor curanți, așa spune și legea”, a explicat Elena Ioniță pentru Libertatea.