S-a stins din viaţă Bogdan Cristian Drăgan, unul dintre marii intelectuali ai Craiovei

18

Bogdan Cristian Drăgan, unul dintre intelectualii de marcă ai Craiovei, a încetat din viaţă pe 29 octombrie, la 64 de ani, după o lungă și discretă suferință pe care a purtat-o cu demnitate, informeaza gds.ro.

Regizor de film și de teatru, autor de texte dramatice, Bogdan era întruchiparea decenței și a firescului, un companion elevat, destinat dialogului, toleranței și încrederii. Avea credința că „succesul este o amantă năzuroasă”. Era mândru că a avut „privilegiul de a lucra cu toți actorii de marcă ai Naționalului craiovean – pot spune că în acest teatru mă simt acasă“, potrivit Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova.

A fost printre primii români care au dialogat cu Regele Mihai

A fost printre primii români care au dialogat cu Regele Mihai după revoluție, în 1990, la Versoix. Este coautor, alături de Cornel Mihalache, Matei Firică, Viorel Sergovici jr., al filmului “Regele meu, revoluția mea”. Alte câteva filme ale sale au primit premii naționale și au fost prezentate la diverse festivaluri românești și străine.
„Domnişoara Iulia” de August Strindberg, „Naşterea” de Constantin Voiculescu, „Ursul” şi „Cântecul lebedei” de A.P. Cehov, „Valsul hazardului” de Victor Haim. „Revolta Evei Braun” (spectacol-lectură pe un text propriu), „Salvatorii melcilor” (idem), „Adio, Europa!” de Ion D. Sîrbu au fost spectacolele pe care Bogdan le-a montat la Teatrul Național Craiova, unele dintre ele premiate și jucate inclusiv în străinătate.

A pus în scenă numeroase piese în alte teatre din ţară și din străinătate

În alte teatre din țară și din străinătate a pus în scenă „Bolnavul închipuit” de Molière, „Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionescu, „Carantina” de Tullio Zanovello, Premiul Fundaţiei „Elvira Godeanu”, „Bietul John” de Bogdan-Cristian Drăgan, „Procesul Eminescu” de Bogdan-Cristian Drăgan, „Procesul Brâncuşi” de Bogdan-Cristian Drăgan, „Scrisori către bunul Dumnezeu” de I.D. Sîrbu, „Matca” de Marin Sorescu, „Revolta de pe urmă a Evei Braun” de Bogdan-Cristian Drăgan, „Relatare despre moartea mea”, adaptare de Horia Gârbea după romanul cu titlul omonim al lui Gabriel Chifu, spectacol montat în Serbia, Premiul special al juriului la Festivalul internaţional de Teatru Clasic de la Vârșeț, „Castelul orbilor”, de Gellu Naum, prezentat la Centrul Cultural din Belgrad.
Craiova, comunitatea artistică pierd un reprezentant de frunte al ei, un om vertical, una dintre conștiințele exemplare ale orașului.