Virgil Popescu taie in carne vie la CEO Oltenia: Directorii platesc cu capul!

Ministrul Energiei Virgil Popescu ar urma să ceară luni schimbarea din funcţie a preşedintelui Directoratului CE Oltenia Daniel Burlan, ca urmare a accidentului de la cariera Jilţ Sud, soldat cu moartea a trei persoane şi cu rănirea altor 10.

Minerii de la cariera Jilț, din Gorj, au demarat un amplu protest, după ce trei dintre colegii lor au murit. Aceștia refuză să intre în subteran și solicită demisia conducerii Complexului Energetic Oltenia.

Surse din minister afirmă că Virgil Popescu va solicita nu doar schimbarea din funcţie a lui Daniel Burlan, ci şi schimbarea unui alt membru al directoratului CE Oltenia, Marius Negru, fost consilier judeţean PSD, informează News.ro.

De asemenea, este de aşteptat ca ministrul Energiei să ceară şi un control vizînd achiziţiile dispuse de Daniel Burlan, în calitate de preşedinte al Directoratului CE Oltenia.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat, vineri după întâlnirea pe care a avut-o cu şefii Complexului Energetic Oltenia, că va avea vizite inopinate şi în alte locuri pentru a vedea cum se desfăşoară treaba în teren. El a mai spus că rezultatul preliminar al corpului de control pe care l-a trimis în urma accidentului de la Jilţ Sud va fi prezentat mai întâi premierului şi ulterior în prima şedinţă de Guvern, însă verificările nu se vor încheia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj Cosmin Mihai Popescu, considerat un apropiat al lui Marius Negru, a solicitat duminică demisia ministrului Energiei Virgil Popescu pe care îl acuză de incompetenţă, în contextul accidentului de la cariera Jilţ Sud. „M-am convins că nu îl interesează ce se întâmplă cu Gorjul. Nu i-a păsat absolut deloc de solicitările noastre, începând cu amenajarea hidrologică de pe Jiu şi terminând cu modul în care, acum, batjocoreşte o tragedie şi profită de ea ca să mimeze că îi pasă de oamenii din CE Oltenia”, a adăugat social-democratul.