Lipsa de civilizație și bun simț: Craiovenii aruncă tot mai mult gunoi la marginea platformei sau la colţ de stradă

Pe ascuns sau în văzul tuturor, tot mai mulţi craioveni lasă deşeurile la colţul străzii sau la marginea platformei de gunoi.

Fie că locuiesc la casă sau la bloc, acest obicei a devenit o meteahnă pentru mulţi locuitori din Bănie. În cartierele de blocuri, unii profită şi de faptul că platformele de gunoi s-au demolat. Pe locul rămas viran, aceştia aruncă moloz, resturi vegetale, DEE-uri, dar şi gunoi menajer. Este de ajuns să arunce o singură persoană că alţii îi „urmează exemplul”. Astfel de situaţii se întâlnesc în cartierul Sărari în apropierea blocului K24, dar şi pe strada Caracal la intersecţia cu strada Matei Milo. În acest ultim caz este bizar că gunoiul este aruncat chiar în poarta unui consilier local.

„În spatele blocului în care locuiesc se aruncă ilegal pe spaţiul public gunoaie, deşeuri de toate felurile. Se aruncă gunoi menajer, articole electronice, electrocasnice şi materiale de construcții. Aceste gunoaie se aruncă lângă tomberoanele de gunoi într-un mal de pământ din spatele blocului K24. Acesta a fost excavat în urmă cu câţiva ani şi aşa a rămas.
Astfel de gunoie sunt aduse în timpul nopții de persoane din oraș. Ridicarea acestor gunoaie se face foarte foarte rar. Ultima ridicare a fost acum o lună și jumătate. Din această cauză se adună cantităţi mari de gunoi. Este un adevărat focar de infecție pentru locuitorii din zona”,

spune craioveanul Dan Andrei.

Gunoi Sărari/foto: Claudiu Tudor

Situaţia este una ciudată, fiindcă în preajma multor platforme de gunoi din Craiova apar gropi mizere încropite ad-hoc.

Cine să-i amendeze ?

Operatorul local de salubritate spune că „îndeletniceirea” craiovenilor de a arunca gunoiul la voia întâmplării este una care le poate aduce amenzi. Toate bune şi frumoase, dar cine să-i depisteze şi să-i sancţioneze pe craiovenii certaţi cu legea ?

„Depozitarea deșeurilor în afara recipientelor de colectare este strict interzisă și sancționabilă contravențional cu amenzi de până la 1500 lei pentru persoane fizice și 2500 lei pentru persoane juridice. Cu toate acestea, în zonă se depozitează frecvent deșeuri lângă platformă, iar pentru ridicarea acestor deșeuri folosim utilaje speciale de încărcare și transport, ele neputând fi încărcate în autogunoieră, având în vedere că este vorba despre deșeuri de diverse tipuri, inclusiv moloz. În prezent, deșeurile aflate în afara recipientelor la platforma respectivă au fost ridicate, cu excepția celor provenite din construcții, care vor fi colectate în cursul zilei de mâine (astăzi)”,

se precizează într-un răspuns al SC Salubritate Craiova SRL.

Gunoi Sărari

Gunoi, aruncat la poarta unui consilier local

O situaţie similară întâlnim şi în cartierele de case, nu departe de zona centrală. Este vorba de strada Caracal, zona de case. Aici la intersecţia cu strada Matei Milo, vizavi de locuinţa unui consilier local, gunoiul este aruncat permanent. Unii dintre localnici spun că mizeria provine de la vecinii care aduc aici resturi vegetale, deşeuri de prin gospodărie. La început apar resturile vegetale şi apoi gunoi de tot felul. Sunt zile în care „muntele” de gunoi se înalţă până sub ramurile copacilor de pe marginea străzii.

„La intersecţie, vecinii vin şi aruncă gunoiul. Este o doamnă care pune vegetaţie uscată. Apoi, rând pe rând aruncă şi alţi vecini, dar şi persoane străine de zonă. Într-o zi gunoiul se înălţase până la ramurile copacilor. Salubritatea vine din când în când şi ridică mizeria. La un moment dat cineva a dat foc gunoiului. Pare comic, dar toate aceste mizerii sunt aruncate vizavi de locuinţa unui consilier local”,

spune craioveanca Marilena Spânu.